uk flagEnglish version


tompa1Dragi prieteni,

Numele meu este Constantin-Lucian Tompa și sunt cornist în orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca. Am fost prim cornist pentru aproape 18 ani, până în stagiunea 2017-2018, când am ales să renunț la poziție și să trec la cornul 2, 3, etc. De asemenea, sunt profesor la Colegiul de muzică Sigismund Toduță din același oraș. M-am născut într-o familie de artiști: mama mea a fost designer vestimentar, iar tatăl meu a fost violonist în orchestra Operei Maghiare Cluj, instituție în care acum profesează ca și cornist fratele meu mai tânăr cu care am împărtășit de mici dragostea față de acest instrument, Sergiu-Florin Tompa. Accesând acest link https://www.youtube.com/watch?v=gx6ESO91HLE, îl puteți asculta cântând ca și solist alături de Filarmonica de Stat Transilvania în anul 2012, pe perioada studiilor de master. Amândoi ne-am format ca muzicieni în orașul nostru avându-i ca și profesori de specialitate pe Vasile Oprea (pe perioada gimnaziului și în liceu) și pe Alexandru Marc (pe perioada studiilor universitare și a masterului).

Nu doresc să scriu mai multe despre mine, ci prefer să supun atenției câteva lucruri din viața cornistică de aici din Cluj-Napoca, oraș din România care are o populație de  aprox. 450,000 locuitori și este situat în binecunoscuta regiune numită Transilvania. Aici, instituțiile culturale principale sunt cele două opere (finanțate de către guvern) și anume Opera Națională Română (care anul acesta sărbătorește 100 de ani de la înființare) și Opera Maghiară de Stat; aceasta este o situație unică, deoarece orașul nostru a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar până în anul 1918. O altă instituție culturală importantă este Filarmonica de Stat Transilvania, formată din Cor și Orchestră. Principalele instituții care fac posibilă continuitatea învățământului artistic muzical în Cluj-Napoca sunt Colegiul de muzică Sigismund Toduță și Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima.

Cântatul la corn are o veche și puternică tradiție în Cluj-Napoca, dar în opinia mea, cel mai important aspect este legătura care se naște între cei care cântă la corn. Forța care unește corniștii din întreaga lume este foarte vie și aici, creând o frumoasă comunitate de corniști care gravitează în jurul dragului nostru profesor Alexandru Marc, (în vârstă de 64 de ani) care este prim cornist în orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania și profesor de corn la Academia de Muzică Gheorghe Dima. Un om foarte pasionat, instrumentist virtuoz, care ca profesor s-a zbătut toată viața pentru ca studenții săi să învețe și să lucreze în cele mai prielnice condiții, să aibă instrumente de calitate, o persoană dedicată profesiei, care a transmis studenților pe lângă cunoștințe valoroase, dragostea pentru corn. Nu exagerez atunci când spun că toți corniștii profesioniști care acum lucrează în orchestrele instuțiilor de cultură din Cluj-Napoca au fost studenții săi la un moment dat.

tompa2O altă personalitate marcantă pe care am avut privilegiul să o cunoaștem (ca și elevi sau colegi) a fost Vasile Oprea. Un om foarte apropiat sufletului meu și probabil al multor altor corniști români și nu numai, care din păcate nu mai este printre noi, dar amintirea sa va trăi veșnic în inimile noastre. Un muzician virtuoz și un dascăl devotat, care și-a dedicat întreaga viață acestui instrument.  A fost cel care mi-a pus mie dar și altora în mâini acest instrument pentru prima dată. A transmis dragul și dragostea față de corn foarte multor tineri, spunând că „Vioara este considerată a fi Regina tuturor instrumentelor, dar Cornul este Regele, pentru că are cel mai larg ambitus dintre toate instrumentele de suflat și este, ca timbru, cel mai apropiat vocii umane”.

În această poză, din stânga spre dreapta, este Ion Marina-Uifălean (în prezent membru al orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania), domnul Vasile Oprea și cu mine, în perioada liceului (prin 1997).

Acest minunat cluster al cornului din orașul nostru a fost creat de multe alte personalități, unele dintre ele părăsind orașul Cluj-Napoca și dispersându-se în întreaga lume, iar prin munca și profesionalismul lor, contribuind la prezența noastră la nivel internațional. Voi da câteva exemple (dar nu voi intra în detalii pentru că lista este lungă), iar prima persoană care îmi vine în minte este domnul Mircea Ladiu, care și-a început cariera la Opera Națională din Cluj-Napoca, pentru ca apoi, în timpul unui turneu în Italia, să evadeze din regimul comunist din România și să devină membru al Orchestrei Simfonice din Munchen, Germania. Pretutindeni în Europa găsim corniști care au studiat în Cluj-Napoca, cum ar fi Ion Rațiu, Remus Cozma, Vasile Pintea (care și fabrică instrumente și muștiuce), Nicolae Dosa

tompa3
În această poză, din stânga spre dreapta, este Ion Marina-Uifălean (în prezent membru al orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania), domnul Vasile Oprea și cu mine, în perioada liceului (prin 1997).

(care a fost prim cornist la Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo). Alți corniști care s-au format în școala muzicală clujeană și acum profesează în instituții din alte părți ale lumii sunt Sorin Oșorhean (prim cornist al orchestrei din Durban, Africa de Sud), Nicolae Bivol (prim cornist și profesor în Turcia), Radu Rusu (Orchestra Simfonică din Nashville, Tennessee). În Nordul Americii, alături de Radu, pe care tocmai l-am menționat, veți găsi și alți corniști români, originari sau care au fost formați ca muzicieni în orașul Cluj-Napoca, foarte pasionați de corn, care pe lângă cariera interpretativă au ajuns chiar să construiască instrumente. Sunt sigur că îl cunoașteți cu toții pe Ion Balu, cel care fabrică unele dintre cele mai bune surdine din lume pentru corn și nu numai - www.balumusik.com – dar poate nu știați că el a studiat cornul în Cluj-Napoca, unde a și cântat în orchestra Operei Naționale Române, pentru ca apoi să ajungă membru în Orchestra Simfonică din Memphis, Statele Unite, pentru câțiva ani. Un alt exemplu important este Felix Canteșanu, în prezent constructor de corni, www.c-horns.com, care de asemenea s-a format ca muzician-cornist la Cluj și care a cântat pentru o perioadă în Orchestra Operei și bineînțeles și în alte orchestre din Transilvania. Dar nu în ultimul rând doresc să îl menționez pe Daniel Vidican, proprietar al www.lukashorns.com, de asemenea cornist interpret, fost membru al Orchestrei Filarmonicii de Stat Transilvania, dar în prezent un foarte apreciat producător de corni din Statele Unite.

Cred că spiritul acestui minunat și nobil instrument – cornul – este prezent și viu în noi toți, cei cărora ne-a trecut și ne trece prin mâini și prin suflare. Prin această Scrisoare din Transilvania, mi-am dorit să vă povestesc cum o parte din acest spirit își are originile și în orașul meu natal din România, s-a extins în întreaga lume, interacționând atât de frumos cu alte culturi legate de acest instrument, combinându-se și dezvoltându-se ca parte integrantă a fenomenului global al cornului prin personalități care cântă, predau, făuresc instrumente, gravitând în jurul aceluiași instrument pe care îl iubim atât de mult, Cornul.

Lucian TOMPA

Cookies make it easier for us to provide you with our services. With the usage of our services you permit us to use cookies.
Ok